Cum găsești loc

Întotdeauna am mers pe principiul că mereu există un loc în viața ta, în agenda ta aglomerată pentru ceea ce te interesează sau pentru ceea ce ai nevoie. Trebuie doar să analizezi bine cu ce schimbi, în caz că nu mai ai loc, și cu ce pierzi dacă nu faci loc. Principiul ăsta e valabil peste tot, în viața profesională, dar și în cea personală.

Bineînțeles că mulți ați aproba imediat pentru cea profesională, pare un principiu profund, la care trebuie să meditezi îndelung și să te prinzi de poantă. Ei bine nu e așa (sau poate e, pentru unii). Cred că, cel puțin pe linia profesională, cam ai idee ce îți dorești să faci sau la ce să renunți când ești deja implicat. Cu toții putem face distincții când suntem deja în miezul acțiunii și avem îndoieli… e clar că nu e de noi și poate ar fi mai bine să încercăm altceva. A nu se confunda cu lașitatea, cu ideea că dacă nu mergi până la capăt vei pierde. Ideea asta e valabilă doar atunci când ți-ai dat seama de ceea ce vrei să faci, dar ai și conștientizat că drumul e greu; doar în cazul ăsta vei pierde dacă renunți, pentru că practic renunți la visul tău. În restul cazurilor, însă, poți ieși chiar victorios. Nu îți mai pierzi nici tu timpul, nici nu îl consumi pe al altora și poți găsi alternative la noul tău timp liber.

Personal, sunt o fire care se implică în multe lucruri, de care de multe ori se atașează și îi vine greu să renunțe (e greu să spui nu, dar despre asta voi vorbi altădată). Am fost (și încă sunt) implicată în lucuri care mi-au plăcut, de la care am învățat și am prins experiență (o idee de bază atunci când te implici în ceva). Tot în activitățile mele zilnice am învățat că oricât de mult m-aș implica, nu pot să-mi dedic timpul tuturora și atunci am nevoie de o listă de priorități. Mulți o scriu, alții nu (ca mine), dar cel mai important este să îți aloci câteva minute în care să alegi ceea ce îți place și consideri necesar, iar cele care rămân la urmă să fie urmate de decizia radicală a lui nu. Face minuni! Atunci va intra în scenă expresia am loc și pentru asta pentru acele oportunități de care chiar aveți nevoie. Oricum ar fi, nu trebuie să regretați faptul că ați fost implicați în ceva și v-ați pierdut timpul, pentru că de oriunde înveți câte ceva, chiar de e o concluzie negativă, știi ca pe viitor să analizezi mai mult și să nu mai repeți greșeala.

Pe plan personal (și nu mă voi referi aici în sensibilele alegeri ale partenerilor, prietenilor etc), aveți mai mult loc decât credeți. Gândiți-vă la spațiul vostru din cameră sau din laptop. Câte lucruri/dosare vă ocupă spațiul și nu aveți, practic, nevoie de ele, ci doar le țineți acolo pentru că poate vor folosi cândva? Recunosc, de multe ori m-am aflat în situația asta, așa că a trebuit să iau măsuri. În ultima perioadă mi-am cumpărat (și am și primit, yey) cărți japoneze, mi-am luat obiecte de decor mai interesante, am revizuit accesoriile, parfumurile și alte chițibușuri care îmi plac, dar a  intervenit o dilemă: unde să le pun, nu am loc ?! Cum spațiul e mic, a trebuit un plan bine gândit, așa că pe măsură ce am tot adunat lucrurile noi, am băgat la cutie pe cele vechi și așa am reîmprospătat locul, care mă încântă acum cu privirea. E greu să renunți, știu, te atașezi emoțional sau e doar obișnuința, dar odată ce ai făcut pasul ăsta, te vei simți mai bine, e mai pe gustul tău, mai reactualizat. Cu laptop-ul nu am început încă o revoluție, dar recunosc că e absolut necesară…

Sau mai gândiți-vă la timpul liber, pe care îl ocupați tot cu task-urile de la facultate, voluntariat, job… timpul liber e timp liber, cu toții trebuie să ne permitem măcar câte puțin din el (asta dacă îl folosim pe cel ocupat cum trebuie), așa că trebuie să vă găsiți loc în el pentru o plimbare, o carte bună, un film bun sau orice alte pasiuni mai aveți și în care să vă pierdeți. Încă lucrez la asta și eu, de multe ori combin cele două timpuri, dar totul are un început.

Altceva ar fi că trebuie să îmi găsesc mai mult loc și pentru blog… I’m working on this! :)

Voi cum vă găsiți loc?

Foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s