Wag the dog

Unul din cele mai bune filme de PR. ;) L-am văzut în timpul cursului de vara aceasta și mi-a plăcut mult. Așa încât vi-l povestesc și vouă, în special pentru cei care nu l-au văzut.

Contextul este o criză inevitabilă de imagine. S-a lansat un zvon în timpul alegerilor prezidențiale cum că președintele USA a violat o fetiță. Pentru a ieși la timp din criză, președintele aduce un PR spin să îi rezolve treaba. Astfel se formează celula de criză: PR spin-ul, secretara președintelui, jurnalistul, consiliera, purtătorul de cuvânt și producătorul cu întreaga sa echipă (actori, muzicieni, copywriter-ul, echipa de editare video și eroul).

Filmul începe prin încercarea de a câștiga timp, cât mai mult timp. [Actul I] Apoi se lansează un zvon cu bombardierul, pentru ca apoi să se nege acest zvon (psihologie inversă). În tot acest timp, PR spin-ul se gândea să producă un război, ca să se uite de zvonul despre președinte. Ajunge la un producător și îi spune ce are de gând, iar el (oleacă mai sărit din fire) acceptă provocarea, crezând că va face capodopera vieții lui. Se pun pe treabă și fac scenariul campaniei, când apare și campania opoziției, la care nu au reacționat. Urmează 2 episoade de creare de realități: produc 2 știri cu fetele din Albania pentru a-l pune pe președinte într-o lumină bună. Când lucrurile păreau că merg bine, apare CIA și le pune bețe în roate, pentru ca până la urmă să anunțe fără ca ei să știe că războiul a luat sfârșit.

[Actul II] Producătorul nu se lasă bătut și introduce în scenă eroul războiului. Creează o identitate și o melodie, Good Old Shoe. Apoi apare știrea cu Codul Morse (Curaj, Mama!) și melodia este lansată pe piață. Pentru că lucrurile încep să meargă de la sine, un lider de opinie confirmă povestea și apoi se creează solidaritate cu papucii. Producătorul face un discurs pentru președinte și pentru că acesta nu dorea să îl țină (pretext că era prea siropos), el adună niște secretare și îl ține în fața lor, pentru a-i demonstra președintelui că va merge. Urmează tensiunea… eroul trebuie să vină acasă și astfel se validează informațiile.  Apare și un moment imprevizibil: eroul moare (pe bune). Din nou, producătorul își demonstrează măiestria și aduce campania la apogeu: eroul mort este adus acasă și onorat cum se cuvine.

Vag și nu prea… ca să vedeți exact cine e eroul, producătorul, PR spin-ul, cum se produce acțiunea (în detalii) și cât de fain este (mai exact) vă invit să urmăriți filmul. :) Cei care l-au văzut știu cât de bun este (și funny).

Vizionare plăcută!

Foto

Aștept păreri despre film. :D

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s