Dama… de odinioară

Dama cu camelii, de Alexandre Dumas-fiul. Aceasta e cartea pe care îmi voi baza gândurile de astăzi. O carte extraordinară, de altfel.

Nu vreau să dau exemplul curtezanei din carte și nici să fac o recenzie, ci mai degrabă să ilustrez una din ideile cărții. Oricum v-o recomand, dacă vă veți hotărî să o citiți după aceasta și dacă vă plac dramele și tragediile romantice. Cei care ați citit-o, știți despre ce e vorba, dar sigur veți regăsi ceva nou reflectând.

O mică introducere: Romanul este bazat pe o poveste reală, mai exact pe cea a însuși autorului. În carte se ”deghizează” într-un tânăr, Armand Duval, care s-a îndrăgostit de o frumoasă curtezană, Marguerite Gaultier. Era o dragoste imposibilă, pe acele timpuri, pentru că societatea o blama, dar cei doi au încercat să se opună tuturor. Nu au sfârșit împreună, ceva evident de la o dramă, dar pe parcursul acestei lecturi întâlnești multe fraze care să îți dea de gândit. Ca și acestea (pe care îmi voi susține și ideea), spuse de Armand înainte de a face cunoștință cu femeia de care se îndrăgostise:

”Tremuram la gândul că voi dobândi certitudinea că Marguerite nu era demnă de ceea ce simțeam pentru ea.

Există într-o carte a lui Alphonse Karr, intitulată Am Rauchen, un bărbat care urmărește, seara, o femeie foarte elegantă, de care s-a îndrăgostit la prima vedere, într-atât era de frumoasă.

Pentru a putea săruta mâna acestei femei, se simte în stare  de orice, are voința să cucerească, curajul să facă totul. Abia dacă îndrăznește să privească piciorul cochet pe care ea și-l descoperă pentru a nu-și murdări rochia la contactul cu pământul. În timp ce el visează la tot ce ar fi în stare să facă pentru a o avea pe această femeie, ea îl oprește la colț de stradă și-l întreabă dacă nu vrea să urce la ea.

El întoarce capul, traversează strada și se reîntoarce acasă copleșit de tristețe.

Îmi aminteam de acest caz, iar eu, care aș fi vrut să sufăr pentru această femeie, mă temeam ca ea să nu mă accepte prea repede și să-mi acorde prea prompt o dragoste pe care aș fi vrut s-o plătesc printr-o lungă așteptare sau cu prețul unui mare sacrificiu. Așa suntem noi, bărbații, și e o fericire că imaginația lasă această poezie a simțurilor, și că dorințele trupului fac această concesie visurilor sufletului.”

Cred că e evident numai din cuvintele îngroșate ce vreau să spun sau, mai degrabă, asupra a ce vreau să atrag atenția.

Știu că mulți vor spune că așa era odată, că vremurile s-au schimbat și alte lucruri de genul ăsta doar ca să combată ideea de respect și onoare. Pentru că da, până la urmă despre asta e vorba. Îmi pare rău să văd că pe zi ce trece se duce farmecul de altădată. Majoritatea au înțeles evoluția asta greșit și de aici tot feluri de cazuri cu fete însărcinate la vârste fragede, copii abandonați sau crescuți cu indiferență pentru că nu au fost doriți, violuri și multe altele, care nu ar trebui să se producă atât de des. Știu, îmi veți spune că și pe vremuri au fost de astea. Adevărat, dar într-o mult mai mică măsură.

Nu sunt împotriva genului meu, dar aș vrea să mă adresez mai mult fetelor. Dacă ați citit citatul de mai sus și ați înțeles ceva din el, atunci vă felicit. Țin totuși să vă spun că aceste vorbe nu sunt așa, ”din cărți”, și că mulți bărbați caută astfel de femei. Nu ați auzit voi băieți care și-ar dori (când le vine mintea la cap și vor să se căsătorească) să găsească fete cuminți? Cred că ați auzit, dar din orgoliu sau cine știe de ce, nu ați dat crezare. Ei se plâng că nu se mai găsește vreo fată de felul ăsta.

Ce faceți voi ca să le arătați că nu e adevărat? Mai nimic, sincer. Vă dați după ”modă” și uitați de respectul de sine, în primul rând, pentru ca mai apoi să vă faceți de râs chiar în fața celor pe care ați vrut să îi impresionați. E și logic (deși nu normal) că bărbații profită de ocazie. Multora nu le pasă și e greșit să spuneți că nici vouă nu vă pasă. E onoarea voastră în joc. Felul în care vă comportați face totul.

Nu sunt de acord că bărbații au dreptul la mai multe, în sensul că numai femeile trebuie să fie cuminți și să inspire încredere, să impună respect și să aibă onoare. Nu e adevărat deloc! Cât timp vrei pe cineva, comportă-te ca și cum ai fi tu în locul acelui cineva și fă un exercițiu de imaginație ca să vezi dacă îți convine cum te-ai comporta cu ”tine”. Dacă voi, bărbații, vreți femei cumsecade, atunci fiți la fel. Reciproca valabilă. Am tot observat că unii sunt ca niște copii, împrumută comportamentul celuilalt, fără să sorteze ce e bine de ce e rău.

Am norocul de a cunoaște cupluri care se respectă și care îmi dau speranța că încă mai sunt oameni cu bun-simț (față de multe, dar în special față de ei). Cred că mulți ați visat să trăiți frumos dar, dintr-un motiv sau altul, v-ați spulberat singuri visul. Nu dați vina pe societate, ci mai degrabă pe voi. Comportamentul tău atrage persoane potrivit lui; dacă ești un om respectabil, atunci vei avea oameni respectabili pe lângă tine, iar dacă nu, cei de lângă tine îți vor semăna.

Dacă vrei un băiat onorabil, fii fată onorabilă. Dacă vrei o fată onorabilă, fii băiat onorabil.

Nu știu cu îi aparține citatul, dar l-am tot văzut în ultima vreme și m-am gândit să îl reamintesc: „să fii fidel nu înseamnă să fii prost: înseamnă să știi să apreciezi ce ai!”.

Nu vă luați după principiul toate/toți sunt la fel. Nici nu știți de unde izvorăște fericirea. ;)

Foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s