De ce te plângi?

Îmi vine să pun întrebarea asta multor oameni (uneori o fac, alteori nu).

Stau și mă mir de inconștiența unora, de faptul că nu sunt în  stare să aprecieze ce au. Știu, dorința face totul, dacă nu ar fi ea, oamenii ar fi fericiți cu ce au. Dar totuși, la unii e exagerată. Nu te poți mulțumi cu un telefon decent, haine decente și să renunți la tot felul de ”fițe”, când știi că situația nu îți permite? Și chiar dacă îți permite, poți fi un pic mai chibzuit, nu strică.

Sunt mulți oameni care s-ar mulțumi doar să aibă ce mânca, să fie sănătoși, să aibă un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă să se poată întreține. Apreciez oamenii care fac ceva cu viața lor și nu se plâng din motive neîntemeiate.

Nu fac sentimentalisme aici. Doar aduc în vedere (știu, a tot fost adus) modestia de care ar trebui să dea dovadă unii. Și mă refer la toate categoriile de oameni. E posibil ca mai târziu, la un anumit moment, să ai nevoie de banii cheltuiți zadarnic (aproape, zic eu) și atunci să îți amintești pe ce i-ai dat. Pentru copiii de bani gata, e bine să știți că mama și tata nu vor fi mereu izvorul banilor pentru voi (doar să fiți prea norocoși, sau nu), așa că puneți mâna și fiți mai rezervați, vă veți mulțumi mai târziu. :)

Încă sunt sub aripa părinților (deh, câți nu sunt ca mine), dar niciodată nu mi-am permis să mă întind mai mult decât mi-e plapuma (cum zice o vorbă). Se poate pentru oricine, trebuie doar puțină meditație asupra vieții și, bineînțeles, voință. ;)

Foto

Foto

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;De ce te plângi?&8221;

  1. depinde cu cine se compară cei care se plâng… cât timp am două mâini, două picioare și sănătate în rest, chiar n-am nicio problemă… dar știu și oameni care n-au sănătate și tot se consideră fericiți. așa că depinde ce alegi… să suspini sau să te bucuri de puținul din jur și de (tu)multul din tine!
    spor-t! :-)

  2. Mie mi-a placut ce ai scris. Poate fi considerata si o mica lectie antreprenoriala de viata. E greu sa vedem doar persoane multumite. Cu totii tindem spre mai mult, insa gasim un refugiu in a ne plange si in a ne administra prost veniturile si timpul. Realitatea e diferita de la persoana la persoana, iar un copil de bani gata nu va intelege realitatea asa cum o vezi tu sau eu. Tine de fiecare sa faca ce vrea cu propria viata, dar mai devreme sau mai tarziu trebuie sa se descurce pe cont propriu. Nici exemplele din Romania nu sunt prea bune de urmat si poate din cauza asta nu haina face pe om, ci firma de pe tricou, pantaloni, etc il face.
    Nu e vorba de o pledoarie induiosatoare despre ce si cu cat ar trebui sa traim ci mai degraba o constatare a realitatii cotidiene. Cheers!

    • Într-adevăr, așa e. Și să știi că un mic exercițiu poate ajuta pe oricine să se pună în diferite situații. Iar expresia ”e de firmă” îmi cam zgârie urechile de multă vreme, asta referitor la firma de pe tricou și altele.
      Da, o constatare, dar păcat că e una destul de tristă. Trebuie să ne schimbăm puțin mentalitatea, dacă ne referim numai la noi, românii, acum. :)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s