Iași Blogging Tour

Voi vă cunoașteți orașul?

De multe ori mi-am dorit să vizitez câte ceva dinafara orașului, țării, dar de puține ori am realizat că de fapt abia îmi știu bine propriul oraș. Și nu, nu mă refer că nu știu pe unde să ajung într-un anumit loc, ci mă refer la cultura sa, la istoria din spatele lui.

Astăzi, Icar Tours a adunat o mână de bloggeri (aproximativ 15) și alături de Victoria Epurean, ghidul nostru (care chiar știe multe), am pornit în descoperirea Iașului. Am început din Piața Unirii, pentru ca la final să ajungem la Palatul Culturii. Cine ar fi crezut că se ”ascund” atâtea doar pe acest traseu? ;)) Am trecut de nenumărate ori pe lângă fosta primă bancă a orașului, teatrul de comedie, camera de comerț și alte monumente, neștiind că sunt acolo sau ce au fost odată. Asta din cauză că ori nu am dat importanță, fiind atrasă de cotidian, ori am crezut că nu sunt semnificative, datorită stării în care se află multe. Ce e bine de știut e că unele vor fi restaurate. Asta îmi dă speranță pe viitor pentru că, după cum spunea și domnul Florin Barhalescu, în și din Iași se pot face multe și chiar avem ce vizita și ce spune turiștilor. Și nu numai. Pentru că, din Iași fiind, m-am simțit ca o turistă (cred că mulți au crezut asta azi despre grupul nostru) și mă bucur că am aflat lucruri noi.

Un monument de pe listă a fost Catedrala Catolică, Sfânta Fecioară Maria, Regină. Deși o știam (cel puțin așa credeam), am descoperit astăzi cât de organizat poate fi totul și că nimic nu e făcut la întâmplare. Până și înălțimea crucii de pe cupolă este de 10 metri, care face referire la cele 10 porunci. Și ca totul să fie și mai frumos, la final ni s-a îngăduit să urcăm pe biserică, unde am avut parte de o priveliște a Iașului superbă.

Turul a durat aproximativ două ore (pietonal, bineînțeles), iar la sfârșit am fost răsplătiți cu limonadă și prăjiturele la cafeneaua La Folie. Pot spune că prăjiturile au fost cu adevărat gustoase, iar limonada, după un drum pe căldură, a fost de vis.

Pentru cei interesați să descopere Iașul nostru drag, trebuie să vă spun că cei de la Icar Tours organizează în fiecare miercuri, de la ora 9, un tur gratuit, cu punct zero în Piața Unirii. Pentru detalii, intrați aici. :)

La final, vreau să îi mulțumesc lui Florin pentru că mi-a spus de acest eveniment și, bineînțeles, celor care au organizat evenimentul. A fost o idee foarte bună și mi-a făcut plăcere să văd fețe cunoscute, să cunosc oameni noi și să redescopăr Iașul.

Foto

Anunțuri

Un gând despre &8222;Iași Blogging Tour&8221;

  1. Pingback: Iaşi Blogging Tour | Alexandra Bohan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s